Cadranul banilor – Robert Kiyosaki

Această este cea de-a 2-a carte din seria Tată bogat, tată sărac. Robert Kiyosaki introduce cele 4 cadrane şi îi prezintă astfel cititorului în care din cele 4 cadrane se află. Acesta ilustrează schimbările necesare pentru o persoană de a trece de la cadranul E sau S la cadranul B sau I. Tot el prezintă beneficiile care vor veni din cadranul B şi I care iţi vor conferi o libertate financiară în comparaţie cu cadranul E sau S. Ultimele 7 capitole îţi dezvăluie cum poţi să intri pe o pistă de dezvoltare financiară prin metodele explicate de Robert.

După ce am citit această carte, am fost foarte bine informat despre schimbările pe care trebuie să le fac pentru a trece pe partea B şi I a cadranului. Este o schimbare totală la nivel de mentalitate şi comportament întrucât eu operam în cadranul E. Activităţile făcute de o persoană din cadranul B şi I vor fi fără sens pentru cei din cadranul E sau S.

Cateva noi metode de gandire, accentuate in carte pe care le-am adoptat sunt:

  1. Lucrează gratuit -  Nu va fi o creştere pozitivă a banilor în timpul perioadei iniţiale de pornire.
  2. Întârzierea satisfacţei – Mulţi oameni vor să se îmbogăţească peste noapte, însă acest lucru este posibil doar prin răbdare şi sârguinţă cu paşi mici în fiecare zi.
  3. Investiţia nu este riscantă – Fără o cunoaştere profundă şi fără ingeniozitate, multe persoane vor găsi “investiţia” un lucru riscant deoarece au pierdut sume importante sau mai puţin importante înainte. Pentru unii ca aceia, investiţia într-o afacere este asemenea cu jocurile de noroc.
  4. Găsirea mentorilor -  Ei sunt acolo pentru a te îndruma în călătoria ta. Sunt oameni la care poţi apela când te aflii în dificultate.
  5. Comiterea greşelilor – Aşteaptă-te ca lucrurile să meargă prost şi învaţă din greşelile făcute. “A pierde” face parte din categoria celor căştigători.
  6. Timpul este cel mai preţios lucru – Cei bogaţi au investit bani pentru a-şi face timp în vreme ce oamenii săraci consumă mult timp pentru a face bani.

Alte cărţi recomandate:

Sun Tzu – Arta războiului pentru manageri

Regula nr. 1. Cum să investiţi la bursă


Câştigătorul concursului este Sorin. Comentariul lui mi-a plăcut cel mai mult.

Sorin, îţi trimit un e-mail ca să-mi dai adresa pentru livrare.

Aş avea o cerinţă, când ajunge coletul cu cartea să-i faci te rog o poză împreună cu tine, să o pun pe blog, să mi-o trimiţi tot pe e-mail.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

35 Comments

  1. interesant,cred ca pana la urma o sa ma bag si eu in gigantu asta,treaba e ca nu stiu daca-s sau nu pregatit,nu stiu de ce chesti am nevoie si cat timp imi va lua,e greu insa riscu merita.

       0 likes

  2. ce sa zic,cea mai importanta vanzare a mea a fost un multifunctional canon.l-am vandut unui prieten.Eu l-am cumparat la promotiecu reducere d 25% si am l-am vandut la pret intreg dupa cateva saptamani.normal l-as fi vandut la pretul pe care l-am cumparat,dar prietenul meu mi-a spus ca-mi da banii la pret intreg pentru ca in magazin deja nu mai era la reducere plus ca crescuse pretu putin.vreau sa spun ca am vandut acel multifunctionl in 2008 si merge si azi la fel ca atunci.

       0 likes

  3. Cine nu vrea sa castige bani, bani multi, un sac de bani dar pentru asta trebuie sa muncim mult. Atat de mult incat sa sa ne satisfacem dorintele. Eu asta fac de ceva vreme. Muncesc cate putin in fiecare zi pentru a avea performante multe.

       0 likes

  4. Putin in fiecare zi si se aduna. Foloseste-ti timpul cat mai eficient si invata cat mai mult tongue

       0 likes

  5. as participa cu mare placere dar nu am cont de facebook, nu tot tipul ala a scris si “om bogat, om sarac”?
    Pato Basil recently posted..Emag-promotii

       1 likes

  6. poi sa vezi… acum vreo 2 ani din greseala la scoala niste colegi mi-au spart ecranul digital de la fostul si actualul meu telefon, am fost cu el la cei de la care l-am cumparat si era iesit din garantie si m-ar fi costat destul de mult vreo 2 milioane. Am fost la un centru din astra de service si mi-a zis ca un ecran costa vreo 80 de ron plus manopera vreo 50 in total 130. Cand am auzit am zis ca mai bine imi iau altul, dar n-am disperat am inceput sa caut pe net display din ala, care imi trebuia mie. Am gasit la 25 de ron+ transport, am mai cautat pana am gasit pe okazii unul la 7-8 ron nu mai tin minte exact si bucuria faptului a fost ca tipul care-l vindea era din oras cu mine asa ca nu m-a costat nici transportul si cu 8 lei mi-am achizitionat acel display si ca sa nu dau 50 de lei sa mi-l moteze ei am zis ce aia sunt mai destepti ca mine? Adica dracu acum vreau sa devin inginer,atunci eram la un liceu bine cotat si am mesterit eu singur la el si va spun ca nu e greu deloc! Am telefonul de 6 ani si inca merge foarte bine…bateria tine peste 5 zile cu displayul n-am probleme. Si am economisit la faza aia mai bine de 100 de ron.
    Pato Basil recently posted..Emag-promotii

       0 likes

  7. Pato Basil,
    Deci se poate. Putem invata si noi unele lucruri ce cred altii ca doar ei le stiu. Ai procedat bine si chiar ti-a iesit.
    Totusi, era vorba de o vanzare ce ai facut tu, la inceput credeam ca ti-ai vandut la urma telefonul dar nu.
    Te rog sa scrii un comentariu despre o vanzare facuta de tine, una interesanta, iesita din comun. Multumesc.
    Otto Pop recently posted..Enunţuri pozitive pentru ghidarea soartei tale

       0 likes

  8. Poi eu am vandut cateva lucruri, cel mai bine e ca le-am vandut la pretul meu big grin, adica am scos profit.
    Am vandut un ceas cu 60 lei, niste manusi de sala cu 40 de lei big grin.
    Am vandut si lucruri mult mai scumpe dar de asta o sa aflii alta data hee hee, tongue !
    Sabau George recently posted..Oncescu ăsta…

       1 likes

  9. Sabau George,
    ma bucur, dar cu acest comentariu nu poti participa la concurs, trebuie sa ne povestesti cum ai facut acele vanzari. Vreau ca vizitatorii sa citeasca niste exemplehappy

       0 likes

  10. Interesant! Cum s-a specificat si in filmulet: ,,Nu trebuie sa muncim noi pentru bani, trebuie sa lasam banii sa munceasca pt. noi”. Din pacate, pentru multi afirmatia asta e ,,straina”.

       0 likes

  11. Salut tuturor!

    La inceput nu eram sigur daca vreau sa particip sau nu, dar am zis ca o incercare nu-mi strica.

    La mine cea mai importanta vanzare nu consta in a da un obiect altei persoane contra unei sume care iti aduce profit sau nu, este vorba de a convinge pe cineva sa plateasca pentru a intra intr-un loc anume.

    Locul acela e din domeniul internetului, si cum v-ati prins e vorba de un site special si deosebit. Acel site e un fel de afiliere ca sa inteleaga toata lumea desi pentru cunoscatori nu e gen afiliere ci are un altfel de algoritm iar castigurile sunt calculate altfel, in fine…

    Sa o luam cu inceputul si sa nu ma mai lungesc: Pe acel site sunt platit la randul meu cu o cota parte(procent) daca conving persoane sa plateasca serviciile lor. In momentul cand m-am gandit sa ma apuc de treaba, desi eram putin nehotarat mi-am facut un plan de actiune, sa imi stabilesc pe foaie pasii pe care trebuie sa ii fac, astfel mi-am putut da seama dinainte daca pot indeplini conditiile impuse tot de mine.1. Trebuia sa gasesc persoane potrivite, sa nu pierd timpu degeaba, persoane care sa poata plati online (adica sa aive cont paypal), nu m-am gandit daca chiar vor sa palteasca pentru acele servicii, asta lasand pe spiritul meu de convingere (eram increzator in fortele proprii). Am rezolvat problema unu alegand persoane de pe un joc online browser care au cont Premium (acele persoane au platit deja pentru un serviciu, deci mai puteau plati si pentru altu).

    Problema 2 se punea in felul urmator, cum sa fac sa gasesc doar persoanele interesate de siteul meu?, desi aveau conturi platite puteau sa fie maniaci ai jocurilor care nu stiu alteceva decat jocuri, jocuri si iar jocuri… Imediat am compus un mesaj foarte convingator in care le ziceam in mare parte despre site (desi nu dadeam termeni clari ii lasam sa fie curiosi si sa doreasca sa intre in discutie cu mine ca sa afle mai multe daca chiar erau interesati), asa am ramas doar cu persoane care erau interesate si aveau bani dispusi sa investeasca.

    Dupa ce am facut rost de clienti, trebuia in cel mai convingator mod sa ii si conving sa cumpere acele servicii.
    Am incercat prima data sa fac un site de prezentare unde ar citi ei tot de unii singuri. Metoda nu a dat roade deoarece erau lenesi si nu aveau timp sa citeasca (aici mi-am luat plasa). Imediat am si reactionat ca sa nu pierd clientii deja gasiti si am ales calea in care am avut mai mult de muncit(s-a dovedit ca a si meritat), am ales sa discut cu fiecare in parte, asa am putut sa imi fac in minte profilul fiecarui client si sa stiu de la ce sa ma astept pe viitor. Miam scris pe o foaie cateva chestii elementare care trebuiau neaparat spuse fiecaruia si le-am retinut (sa nu cumva sa uit vreo idee importanta care ar putea face diferenta).

    Le-am arata poze cu dovezi si am adus cat mai multe argumente care sa ii incurajeze in a investi. Am folosit multe programe si mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ce trebuie sa spun si ce trebuie sa le las lor sa descopere. In cele din urma dupa primii 20 de clienti deja stiam , oarecum aveam in minte toata viitoare conversatie cu un alt client, stiam intrebarile pe care le pun si aveam cele mai bune raspunsuri. Am reusit sa strang destul de multi clienti, exact cat imi si propusesem si s-a dovedit ca munca a dat roade (cu un plan bun poti sa treci la atac, iar pe urma sa te bucuri de reusita).

    Cam asta e povestea cea mai importanta cu o vanzarea de a mea.

    O zi buna tuturor!

       4 likes

  12. Prima şi prima dată când a trebui să vând ceva a fost la primul târg handmade la care am participat. Erau mulţi participanţi şi fiecare dintre ei avea ceva interesant de oferit.

    Primul lucru pe care l-am vândut a fost la “ofertă”. Mi-am pus în cap că dacă vreau să am succes, primul lucru pe care o să-l vând să fie la un preţ detul de mic, iar prima persoană care este interesată să cumpere ceva să se bucure. Ca să îşi dea seama de diferenţă, i-am pus şi preţul real şi chiar a fost încântată.

    Primul lucru pe care l-am vândut a fost o brăţară făcută manual! A fost interesant pentru că nu aveam experienţă şi nici un plan de vânzare, dar experienţa se dezvoltă pe parcurs, cu cât intrii în contact cu mai mulţi potenţiali clienţi, începi să îi observi şi ajungi să îi “citeşti” cu uşurinţă.
    Jorjette recently posted..Mulţi spun imposibil! Si totusi…

       1 likes

  13. Eu nu prea am convin pe nimeni
    geo recently posted..Un antivirus bun

       0 likes

  14. Asta e un MLM? Mie asa mi se pare. Pe hartie suna bine, iti dai demisia si incepi in afaceri, pe cand in realitate nu e asa de simplu.
    Nu e usor, sa pleci dintr-o firma si un salariu fix si sa iti incepi o firma care sa si produca profit. In cele mai multe cazuri, multe din firmele noi infiitante merge pe pierdere mai multi ani pana ce ajung sa scoata cate ceva (asta daca nu ai afaceri cu statul roman sau ceva asemanator).

    Ce sa spun, eu nu m-as baga intr-un astfel de MLM nici daca ar fi ultima mea oportunitate de afaceri.
    Alex recently posted..Jocuri masini

       0 likes

  15. Ceeea ce urmeaza sa va povestesc s-a intamplat in 2008 pe litoral.

    Am mers in vacanta pentru cateva zile cu un prieten la recomandarea a 2 vecini de bloc care lucrau pe litoral in Vama Veche. Ei erau vanzatori la o ghereta cu suveniruri (chestii personalizate, obiecte de artizanat). Intr-o zi, dupa ce ma intorceam de la plaja, am trecut pe la ei sa le duc de mancare (era sfarsit de saptamana si erau atat de aglomerati ca nu puteau sa isi ia pauza de masa). Ajuns acolo m-au rugat sa mai stau pe acolo pentru a supraveghea marfa in timp ce ei urmau sa serveasca masa pe rand. Ce pot sa va spun, lume multa era dar foarte putini cumparau. Mi-am aprins o tigara si mai schimbam o vorba cu Alin cand apare un tip la vreo 35 de ani la care, amicul imi face semn catre el “-Bah, pe tipul asta il intereseaza Africana doar ca e cam nehotarat, a trecut pe aici de 3 ori azi!” Trebuie mentionat fatul ca “Africana” era o toba artizanala adusa tocmai din Africa la inceputul verii si, deoarece era cam piperata la pret, nu-si gasise client. Vazand ca tipul se tot uita la ea am intrat in vorba cu el “Vad ca va intereseaza toba” la care el zambeste si-mi spune “Am o colaborare cu niste artisti care au contracte cu cateva terase din zona si imi trebuie o toba de genul asta pana diseara, la repetitii”. Ca un cunoscator al marfii ce sunt (eram acolo de 3 zile) ii spun “Este o toba realizata manual de un trib nomad din nordul Africii. Acest gen de tobe sunt folosite in diversele ritualuri practicate de ei. Nu mai retin numele lor, dar pot sa-ti spun faptul ca materia prima din care este alcatuita este naturala, pana si pigmentii de vopsea folositi pentru realizarea motivelor tribale provin din plante!”. Tipul, de data asta uimit de ceea ce-i relatasem (Nu am mintit, m-am uitat foarte mult la National Geographic!), a replicat “Cunosti foarte multe despre aceasta toba, trebuie sa recunosc!”. Eu, continuand pe acelasi ton de salesman “De ce nu o incercati?! E inutil sa va tot vorbesc, pana la urma dvs. sunteti cel ce o va folosi!”.
    Fara alte comentarii, tipul a luat toba si nu mai lasato jos. A trecut a doua zi sa le spuna prietenilor mei ca este multumit de noua sa achizitie. Cat despre mine, m-am ales cu un ciubuc dragut dat fiind faptul ca vecinii lucrau pe comision din vanzari!
    Au trecut 2 ani jumatate de atunci si, prin urmare, dialogurile reprezinta cam 70-80% din ce imi mai aduc aminte.

    Sper sa imi votati povestioara si sa fiu fericitul cititor al premiului!
    incultu recently posted..Mai bine nu ne vedem la mall…

       0 likes

  16. Oricine poate avea o vanzare cat mai reusita, din orice punct de vedere. Cred ca prima mea vanzare a fost undeva in jurul varstei de 14 ani, cand mi-am vandut telefonul personal la un pret avantajos, invatand pe parcurs cateva tehnici de abordare a diferitelor persoane care pot fi proprii tai clienti. Prin urmare, va pot spune ca prin cat te antrenezi mai mult, asta insemnand mai multa practica, mai multe vanzari, cu atat ai sanse mai mari de reusita.
    Dragos recently posted..Stresul- inamicul de zi cu zi

       0 likes

  17. Dragos,
    Interesantă poveste. Rămâne de văzut dacă până seara vă fi cea mai bună.
    Şi fără să ştiu înainte să pornesc acest concurs, am găsit persoane cărora le place să lucreze pe comisioane. Te voi anunţă pentru o colaborare, la fel şi pe ceilalţi care au lăsat un comentariu eligibil concursului.
    O zi bună tinere!

       0 likes

  18. Jorjette,
    Ai procedat corect. Oamenii nu vor să cumpere produse sau servicii, ei vor să cumpere soluţii pentru problemele sau nevoile pe care le au.
    Nu ai precizat dacă toate produsele le-ai dat la ofertă sau doar primul, dacă toate atunci ai procedat corect. Ai făcut probabil mai multe vânzări decât ceilalţi.
    Nu contează câti bani câştigi,contează câti oameni sunt mulţumiţi de produsele tale.
    Iar dacă odată sau de mai multe ori ai oferit un preţ bun şi o calitate mare, clientul se întoarce chiar de vei avea preţuri mai mari că şi înainte.

       0 likes

  19. Geo,
    Nu te cred. Dacă ai avut vreodată o iubită atunci ai convins-o că tu eşti alesul.
    Dacă ai prieteni atunci înseamnă că i-ai convins că eşti o persoană de încredere şi ar cumpăra ceva de la tine.
    Hai cu o poveste interesantă, sigur ai una!

       0 likes

  20. Alex,
    afacerile care folosesc marketingul în sistem etajat se pot face şi part-time, nu trebuie să renunţi la slujba.

    Şi eu nu am vorbit aici de nicio afacere.
    Scrie o poveste frumoasă, o aştept cu mare drag!

       0 likes

  21. Incultu,
    Ti-ai ales un nickname ce nu te caracterizează.
    Povestea ta este una interesantă, am tras concluzia că te inspiri repede, asta e foarte ok pentru că vei putea vinde aproape orice oricui aşa.
    Bravo!

       0 likes

  22. Dragoş,
    Multumesc pentru comentariul tău. Aştept povestea cu telefonul.

       0 likes

  23. Felicitari pentru initiativa concursului

    Acum urmeaza POVESTIOARA DESPRE VANZARI:

    Acum peste patru ani cand era tara plina de magazine “Totul la 38000 lei ” am intrat intr-un astfel de magazin, de unde am cumparat un ceas obisnuit de perete dand pe el 38000 lei vechi adica 3.8 lei noi .
    Avand acel ceas am intrat in prima scara de bloc si am sunat la prima usa unde sub pretextul ca fac un sondaj de opinie , dupa ce am prezentat produsul (dintr-un ceas obisnuit de perete ajunsese un ceas anticondens care era indicat pentru bucatarie sau baie rezistand la vaporii de apa) am intrebat cum i se pare pretul de 9.9 lei noi pentru acel produs? scump, ieftin sau accesibil .
    Indiferent ce mi-a raspuns interlocutorul i l-am pus in brate si i-am spus sa dea cat vrea pe el . Am primit atunci 10 lei si am repetat procesul, luam un ceas ma duceam in prima scara il ofeream cu cat dadea omul.

    Si acum RASPUNSUL LA INTREBAREA CONCURSULUI Cum am convins lumea sa cumpere ceva?

    Foloseam cele 3 ingrediente ale unei vanzari reusite:- privirea fixa in ochii clientului,- zambetul placut – mult entuziasm

    Si de asemeni cand vedeam ca omul era interesat dar nu se grabea sa aduca banii incepeam sa il motivez :
    *frica de a pierde ocazia ( facem acest sondaj la numai 100 persoane, iar dumneavoastra sunteti ultimul )
    *invidia (au fost familii in scara dumneavoastra care doreau doua astfel de ceasuri cu 30 lei , dar nu avem voie sa dam decat unu cu cat doreste participantul la sondaj sa ofere, si dumneavoastra stati pe ganduri la unu singur mai ales ca ramane la dumneavoastra cu cat vreti)
    *timpul ( va rog sa va grabiti in a lua o hotarare deoarece sunteti ultima persoana din 100, si pana diseara dorim sa mai facem sondaj si in localitatea urmatoare)
    *indiferenta (Orica ramane la dvs ori la vecin petru mine e tot una, nu raman eu cu un ceas anticondens care se va vinde pe piata cu 9.9 fiindca ptr majoritatea persoanelor acest pret este accesibil)

    Marea majoritate a oamenilor ofereau 10 ron ( poate le era rusine sa vina cu mai putin) dar am intalnit si cazuri cand aduceau 15 lei noi (sa am si eu de o cafea ) dar si cand a venit motanul cu un pumn de marunt (adunat nu facea un leu nou) spunand sa spun merci fiindca el stie de la “prieteni si de la televizor ca trebuia sa il ofer gratis nu sa dea oricat pe el”

    Cei care au facut vanzari directe sper sa le faca placere sa citeasca acest lucru si nu numai, mai ales ca am scris si cele 3 ingrediente, si cele 4 motivatii, care cu toate ca a trecut atat timp mi le amintesc perfect.

    Fie ca vorbim din vanzarea unui produs sau chiar vanzarea ta (brand) totul e vanzare, iar cine isi insuseste bine capacitatea de a dialoga cu ceilalti are numai de castigat.

       0 likes

  24. @Alex “Ce sa spun, eu nu m-as baga intr-un astfel de MLM nici daca ar fi ultima mea oportunitate de afaceri.”

    Alex, niciodata sa nu spui niciodata, daca te limitezi numai la ce stii sa faci nu ai sa evoluezi niciodata, viata e o provocare.

    Pentru a reusi in viata trebuie sa ai o atitudine deschisa si sa fii gata sa profiti de oportunitatile care se ivesc, indiferent daca ai mai facut sau nu.

       0 likes

  25. Multumesc pentru feedback! Cat despre nickname, aceasta idee mi-a survenit atunci cand am auzit pe cineva spunand o zicala celebra “Omul cat traieste invata dar tot prost moare!”. Succes in continuare si ne mai citim!
    incultu recently posted..Mai bine nu ne vedem la mall…

       0 likes

  26. Cu placere!
    Nu trebuie sa te iei dupa altii,

       0 likes

  27. Una dintre cele mai interesante “tranzactii” la care am participat a avut loc intr-un parc acum cateva saptamani. Eram la plimbare cu un prieten, si tocmai in momentul in care ne pregateam sa iesim la bulevard, m-au “apostat” doi pustani. Li se citea in ochi dorinta si disperarea dupa viciul cel mai des intalnit, si acela fiind fumatul, doar ca din pacate nu mai aveau ce. Astfel au ochit obiectul interesului lor ce se afla in mana mea, si mi-au cerut 8 tigari. Eu nu am crezut ca mai am atatea in pachet, dar imediat au adaugat ca imi vor oferi 7 lei in schimbul lor. Prin urmare mi s-a facut mila de ei si am acceptat oferta(ca de la fumator la fumator), cu toate ca nu consider ca a fost cel mai crestinesc lucru din partea mea sa accept suma dat fiind faptul ca si eu am fost pusa in aceeasi situatie, dar pe perioada de criza si studentie, se poate trece cu vederea tongue
    PasSive_AgreSsive recently posted..Ne inspira…

       0 likes

  28. Având în vedere că produsele erau munca mea, preţul nu era fix, aşa că pe toate le-am dat în funţie de discuţia pe care o aveam cu oamenii, de dragul de a oferi unele le-am făcut cadou – au fost 2 persoane care îşi doreau foarte mult ceva şi m-am simţit împlinită doar ştiind că le-a plăcut ceea ce făcusem eu. Pentru mine este mai importantă relaţia cu ceilalţi, iar dorinţa de a face şi un bănuţ e undeva în fundal, să spun aşa. Pentru mine nu există “clienţi”…

    Dacă lumea ar fi aşa cum mi-aş dori, nu ar mai exista banii, ci ar exista schimburile de lucru. De exemplu cu vreo 2 săptămâni în urmă mi-am luat 2 body-uri cu 2 şedinţe de masaj. Da, ambele costă, dar între noi nu a fost nici un schimb de bani. Înţelegi ideea. happy
    Jorjette recently posted..Mirtul – util în cazurile de conjunctivită

       0 likes

  29. Jorjette,
    Mai pe româneşte troc, ce fac şi eu de multe ori.
    La mine e în felul următor, îmi doresc un lucru sau un serviciu, scriu si trimit un e-mail persoanei care poate să ia o decizie în legătura cu oferta mea pentru o firmă.
    De obicei ofer promovare web sau publicitate pe unul dintre site-urile mele.
    De exemplu săptămâna viitoare plec într-o excursie oferită de Accord Travel iar eu în schimb le fac publicitate.
    La fel am primit multe altele, în fiecare luna pizza, ceas, mouse, cărţi, tot ce am nevoie. Înţeleg problemele, firmele acum nu prea au bani, atunci să-mi dea ce au happy
    Otto Pop recently posted..Gânduri despre România

       0 likes

  30. Exact, troc. Cu banii până la urma urmei tot îţi cumperi lucruri necesare, aşa că e mai simplu să primeşti direct lucrurile necesare..Deci şi în “lumea ta” tot aşa este. Mă bucur şi mi-ar place ca din ce în ce mai mulţi oameni să devină mai înţelegători şi să nu se “seteze” pe nişte principii rigide care să includă doar banii.

    Personal trocul mi se pare eficient în procesul de creativitate pentru că trebuie să oferi ceva, deci în concluzie trebuie să-ţi dezvolţi abilităţile proprii. Altfel e posibil să faci doar ce-ţi cer alţii şi la un moment dat să-ţi dai seama că alte lucruri nu prea ştii, iar cu ceea ce ştii nu obţii nimic.

    Eu mă bucur de faptul că am reuşit să învăţ câte ceva de la fiecare om pe care l-am întâlnit, oferindu-i în schimb din experienţa mea – ceea ce m-a ajutat să-mi fac o bază de unde să pornesc pe drumul propriu.

    Viaţa e frumoasă şi fără bani, o spui chiar şi tu! happy (“tot ce am nevoie”winking.
    Jorjette recently posted..În Suceava se asfaltează cu borduri

       0 likes

  31. Şi eu ma bucur că v-am putut ajuta cu puţin schimb de experienţă în vânzări sau în a convinge oamenii. Săptămână viitoare când vin de la carnavalul veneţian o să organizez un concurs nou.
    Premiul vă fi tot o carte, o să pun eu un sistem de votare că să vă votaţi cartea preferată şi de acolo voi şti ce să aleg şi eu.
    O să modific şi concursul puţin.

       0 likes

  32. eu n-am reusit sa vand nimic, fiindca nu produc nimic! mi se pare logic
    Pato Basil recently posted..De ce imi place iarna

       0 likes

  33. Asemenea carti am tot citit, dar la final tot ceea ce conteaza este experienta propri-zisa.

       0 likes

  34. Tania,
    La final conteaza daca vei porni la drum sau nu, daca vei face si tu la fel sau nu, daca te vei schimba sau nu.
    Trebuie doar sa decizi ce vei face in continuare.

       0 likes

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

CommentLuv badge

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

Otto Pop pe Facebook